Deși există de mai puțin de 10 ani, TikTok a devenit autoritatea în materie de tendințe culturale, politice și de modă. În 2025, se estimează că există aproximativ 170 de milioane de utilizatori TikTok doar în SUA, cu o prezență semnificativă a utilizatorilor din generația Z și cu milioane de cumpărători motivați.
Dacă vrei să valorifici baza masivă de utilizatori TikTok pentru a-ți construi un public și a vinde produse, iată 13 strategii folosite de creatorii și marketerii de top ai platformei. Vânzarea de articole personalizate? Oferirea de abonamente cu plată? Există multe modalități de a face bani pe TikTok.
13 modalități de a face bani pe TikTok
- Înscrie-te în Programul de recompense pentru creatori
- Vinde articole personalizate
- Fă live pentru Cadouri virtuale
- Colaborează cu afiliați pe Creator Marketplace
- Deschide un TikTok Shop
- Creează reclame in-feed
- Finanțează-ți proiectele prin crowdfunding
- Colectează bacșiș
- Oferă abonamente pe platformă și în afara ei
- Furnizează conținut exclusiv cu TikTok Series
- Dezvoltă și vinde conturi TikTok
- Oferă mesaje personalizate
- Recomandă utilizatori noi de pe TikTok
Este și mai ușor să faci bani pe TikTok și pe alte platforme de social media odată ce ți-ai înțeles bine publicului-țintă.
Pentru a face bani pe TikTok nu există o singură abordare. Cei care câștigă cel mai mult folosesc o varietate de funcții de monetizare TikTok.
1. Înscrie-te în Programul de recompense pentru creatori
Îți amintești de Nathan Apodaca, cunoscut ca doggface208, plimbându-se pe skateboard, sorbind din sucul de merișoare și ascultând Fleetwood Mac? Acesta este tipul de magie virală pe care TikTok îl adoră. Dacă poți crea videoclipuri captivante care să surprindă un moment ca cel al lui Nathan, Programul de recompense pentru creatori de pe TikTok ar putea fi calea ta către câștig.
Programul este destinat creatorilor care produc videoclipuri originale mai lungi de un minut, o durată despre care TikTok afirmă că generează cel mai mult angajament.
Când ești în program, primești recompense suplimentare în funcție de originalitatea și popularitatea conținutului tău. Discuțiile de pe Reddit sugerează câștiguri potențiale între 0,02 USD și 0,15 USD pentru fiecare 1.000 de vizualizări. Ai acces și la un tablou de bord pentru a analiza în detaliu și pentru a monitoriza performanța videoclipurilor.
Pentru a te califica, ai nevoie de cel puțin 10.000 de urmăritori și 100.000 de vizualizări video în ultimele 30 de zile. Videoclipurile tale trebuie să fie originale și mai lungi de un minut. În plus, trebuie să ai cel puțin 18 ani și să locuiești într-o țară eligibilă.
Pentru a te înscrie, mergi la profilul tău și apasă TikTok Studio, apoi selectează Programul de recompense pentru creatori.
2. Vinde articole personalizate

Indiferent dacă faci videoclipuri despre dans sau oferi recomandări de lectură, toate tipurile de creatori TikTok pot crea și vinde articole personalizate pentru fanii lor.
Existența unei mari varietăți de companii de tipărire la cerere pe piață înseamnă că ai o mulțime de articole personalizate din care poți alege. Poți vinde tricouri, sacoșe, fețe de pernă, pălării, căni, stickere sau caiete, pe care le poți personaliza astfel încât să se potrivească cu atmosfera canalului tău.
Vânzarea de produse tipărite la cerere are și alte beneficii pe lângă generarea de venituri. Articolele personalizate îi ajută pe fani să creeze o legătură mai profundă cu brandul tău personal, iar fiecare urmăritor care poartă articolul tău personalizat răspândește vestea canalului tău.
3. Fă live pentru Cadouri virtuale
Majoritatea rețelelor sociale au o funcție de livestreaming, dar TikTok permite urmăritorilor să-și arate aprecierea în timp real prin trimiterea de Cadouri virtuale, care pot fi transformate în bani. Funcția de Cadouri LIVE este una dintre cele mai utile funcții de pe TikTok pentru creatorii care doresc să monetizeze conținutul prin livestreaming.
Interacțiunea cu utilizatorii în direct este excelentă pentru construirea unor relații valoroase cu fanii tăi. Publicul care are o conexiune puternică cu un creator tinde să dezvolte un interes personal în succesul acestuia, ceea ce înseamnă că live-ul poate ajuta la stimularea altor fluxuri de monetizare.
Dacă creezi sau vinzi produse online, livestreamingul este o oportunitate de a-ți prezenta articolele. Mulți retaileri de e-commerce descoperă că TikTok LIVE generează mai mult interes din partea cumpărătorilor decât livestreamingul pe alte platforme de social media.
De exemplu, Dasha Derkach, fondatoarea afacerii de elastice pentru păr Enchanted Scrunch, a văzut o creștere semnificativă a vânzărilor după ce și-a mutat eforturile de marketing prin social media de la Instagram la TikTok.
„Ne-a stimulat semnificativ vânzările”, spune ea. „Înainte de TikTok, primeam aproximativ două comenzi pe săptămână, apoi odată ce am început, aproximativ 100 pe săptămână. Acum facem și TikTok LIVE-uri aproape în fiecare zi și primim aproximativ 500 de comenzi pe săptămână!”
TikTok adaugă frecvent funcții pentru a ajuta creatorii să creeze transmisiuni captivante cu elemente monetizate distractive. Încearcă funcția de Cadouri LIVE, care permite urmăritorilor să-ți trimită cadouri virtuale când găzduiești un LIVE.
4. Colaborează cu afiliați pe Creator Marketplace

Una dintre cele mai inovatoare modalități prin care TikTok permite creatorilor să câștige bani este prin Creator Marketplace.
Creator Marketplace conectează brandurile cu creatorii astfel încât aceștia să poată fi plătiți pentru crearea de conținut sponsorizat.
Brandurile care doresc să deruleze o campanie de marketing afiliat pot naviga pe marketplace și să parcurgă rapid conținutul creat de creatorii deschiși la colaborare.
În acest fel, marketplace-ul este ca o agenție de influenceri, eliminând stânjeneala implicată în stabilirea parteneriatelor între branduri și influenceri.
Shopify Collabs este o platformă similară care conectează creatorii cu brandurile care doresc să-și crească awarenessul. Folosește ambele instrumente pentru a găsi oportunități de sponsorizare pentru conținutul tău de pe TikTok.
5. Deschide un TikTok Shop
O altă modalitate de a face bani pe TikTok este prin administrarea unui TikTok Shop. Shop este instrumentul TikTok pentru cumpărături în aplicație, permițând utilizatorilor cu conturi de business să creeze videoclipuri și transmisiuni LIVE cu opțiuni de cumpărare.
Beneficiul-cheie al TikTok Shop constă în simplificarea procesului pentru publicul tău, care nu mai trebuie să părăsească TikTok pentru a afla mai multe despre produsele tale.
Folosește Shop pentru a eticheta produsele pe măsură ce apar în videoclipurile tale. Este o modalitate naturală de a atrage atenția urmăritorilor asupra unui articol pe care vrei să-l promovezi.
Cu TikTok Shop, poți vinde propriile produse sau poți promova produse de la partenerul tău afiliat. Pentru asta, adaugă informații despre produs și butoane de cumpărare la conținutul tău pentru a direcționa traficul către brandul partener.
Dacă îți gestionezi produsele printr-un magazin Shopify, îl poți integra cu TikTok Shop pentru a permite utilizatorilor să navigheze prin articole din aplicație.
Facilitarea procesului de cumpărare a produselor pe TikTok este cheia succesului viral pentru mai multe branduri.
Ca multe businessuri excelente, brandul de produse pentru îngrijirea pielii Peace Out Skincare a fost creat când fondatorul său s-a lovit de o problemă la care nu avea o soluție. Și-a creat propria soluție ulterior.
După ce s-a luptat cu acneea și hiperpigmentarea, printre alte probleme ale pielii, Enrico Frezza a început să cerceteze procesul de dezvoltare a produselor de îngrijire a pielii și să-și construiască propriul brand. Brandul s-a consolidat din timp prin parteneriate cu influenceri de pe TikTok și și-a construit o reputație de autenticitate, ceea ce a dus la un număr mai mare de vânzări.
Creatorii implicați și-au monetizat conturile fiind plătiți pentru conținut. Enrico a împărtășit cum Peace Out Skincare a găsit succesul pe TikTok cu ajutorul marketingului prin influenceri într-un episod al podcastului Shopify Masters.
Ai configurat cu succes magazinul TikTok? O modalitate ușoară de a adăuga mai multe produse la pagina principală este prin aprovizionarea cu articole relevante de la un furnizor de dropshipping, care va expedia comenzile pe măsură ce le primești.
6. Creează reclame in-feed
TikTok are o mulțime de oportunități de marketing organic, dar dacă vrei să cheltui pentru a extinde aria conținutului tău, ai putea lua în considerare crearea de reclame in-feed cu managerul de reclame TikTok.
Reclamele TikTok apar în feedurile „Pentru tine” ale utilizatorilor și se redau automat ca orice alt videoclip. Cu reclamele plătite, poți să te asiguri că videoclipurile tale ajung la publicul care este cel mai interesat de produsul sau serviciul tău.
Managerul de reclame TikTok se integrează perfect cu Shopify. Acest lucru înseamnă că poți crea reclame TikTok, poți selecta un public-țintă și poți monitoriza performanța reclamei din magazinul tău Shopify.
7. Finanțează-ți proiectele prin crowdfunding
Urmăritorii sunt adesea dispuși să plătească creatorii pentru plăcerea și valoarea pe care o primesc din conținutul acestora. De aceea este important ca creatorii să ofere modalități ușoare prin care urmăritorii să ofere donații.
Crowdfundingul este o metodă accesibilă prin care donațiile pot lua diverse forme, în funcție de tipul de finanțare pe care îl cauți. Dacă cauți fonduri de start-up pentru un proiect specific, ai putea folosi TikTok pentru a-ți mobiliza urmăritorii prin stabilirea unui obiectiv de finanțare și prin găzduirea de evenimente live de strângere de fonduri.
Dacă cauți să finanțezi un proiect specific, iată câteva site-uri de crowdfunding pe care le poți explora:
- Kickstarter: Kickstarter este cea mai utilizată și recunoscută platformă de crowdfunding de pe web, oferind credibilitate strângerii tale de fonduri.
- Indiegogo: dacă nu ai un obiectiv de finanțare stabilit, ai putea prefera Indiegogo, care oferă un obiectiv de strângere de fonduri mai flexibil, permițându-ți să primești fonduri după termenul-limită.
- Fundable: Fundable permite start-upurilor să ofere acțiuni în schimbul finanțării, făcându-l un instrument excelent pentru găsirea investitorilor. În prezent, Fundable este disponibil doar pentru utilizatorii din Statele Unite.
- Crowdcube: Crowdcube oferă companiilor care reușesc să-și atingă obiectivele de strângere de fonduri beneficii exclusive de la organizațiile lor partenere prin Crowdcube Funded Club.
8. Colectează bacșiș

Pentru o modalitate rapidă și ușoară de a accepta donații, ia în considerare folosirea unei platforme de bacșiș. Platformele de bacșiș funcționează exact ca în viața reală. Urmăritorii cărora le plac videoclipurile tale te pot răsplăti cu o mică donație. Opțiunea este disponibilă în special fanilor, care pot dona orice sumă doresc și oricând vor.
În funcție de numărul de urmăritori, s-ar putea îndeplinești criterii pentru funcția de bacșiș din TikTok. Altfel, există mai multe platforme de bacșiș cunoscute pe care le poți lega de canalul tău:
- Cadouri TikTok: primește bacșiș sub formă de Cadouri TikTok, care au o valoare monetară reală, unele depășind 500 USD.
- Tipeee: Tipeee nu oferă abonamente, dar caracteristica sa este simplitatea. Creatorii pot configura o pagină pentru ca fanii lor să ofere cât bacșiș doresc și când doresc.
- Buy Me a Coffee: Buy Me a Coffee se promovează ca o platformă construită pentru creatori, și nu pentru businessuri. Urmăritorii sunt trimiși la o pagină unde pot cumpăra câte „cafele” doresc pentru creator. „Cafelele”, în acest caz, reprezintă plăți de 1 USD care sunt transferate creatorului prin PayPal sau banking online.
- Ko-fi: Ko-fi oferă bacșiș, abonamente și alte funcții prin care utilizatorii pot oferi comisioane pentru conținut personalizat, cum ar fi un tutorial personalizat sau videochat.
9. Oferă abonamente pe platformă și în afara ei
Crowdfundingul funcționează pentru proiecte independente, iar bacșișurile sunt o modalitate simplă de a colecta fonduri rapid. Dar ce se întâmplă dacă cauți să-ți asiguri un flux de venit pasiv mai regulat?
Abonamentele transformă utilizatorii noi în susținători pe termen lung. Pe TikTok, poți folosi funcția de Abonament, în care fanii plătesc o taxă lunară pentru beneficii, precum badge-uri și transmisiuni LIVE, dedicate doar abonaților.
Indiferent dacă împărtășești secrete din culise sau oferi acces timpuriu la cele mai bune videoclipuri ale tale, un abonament îi face pe cei mai dedicați fani să se simtă ca VIP-uri.
Amintește-ți să menții costurile abonamentului scăzute. Astfel, poți oferi recompense modeste și te poți concentra pe recrutarea unui număr mare de abonați. Un abonament de 1 USD este un preț accesibil pentru un fan dedicat. Dacă ai mulți fani dedicați, acei dolari încep să se adune.
De asemenea, poți promova abonamente pe o platformă externă, cum ar fi Patreon, urmăritorilor tăi de pe TikTok. Patreon permite creatorilor și influencerilor să genereze venituri prin abonamente cu plată. Pe platformă, poți oferi niveluri de abonament cu beneficii exclusive pentru cei mai mari susținători ai tăi.
10. Furnizează conținut exclusiv cu TikTok Series
Cu TikTok Series, poți pune până la 80 de videoclipuri în spatele unui paywall, astfel încât urmăritorii să te plătească direct pentru a le accesa.
Videoclipurile Series pot avea o durată maximă de până la 20 de minute, permițându-ți să aprofundezi subiectul canalului tău. Ai putea pune împreună un pachet de conținut, cum ar fi o provocare de antrenament de 30 de zile, o narațiune episodică sau un set de cursuri de gătit.
Pentru a începe cu TikTok Series, ai nevoie de cel puțin 10.000 de urmăritori, precum și de 1.000 de vizualizări în ultimele 30 de zile de la cel puțin trei postări originale.
Configurează funcția de Series accesând-o din TikTok Studio și urmând pașii de acolo.
11. Dezvoltă și vinde conturi TikTok
O abordare complet diferită prin care să faci bani pe TikTok constă în dezvoltarea unor conturi și vânzarea ulterioară a acestora. Dacă ai o aptitudine pentru construirea de profiluri captivante și o înțelegere profundă a ceea ce determină creșterea publicului, ai putea începe o afacere ca vânzător de canale.
Cum funcționează? Deschizi un cont de TikTok, alegi o nișă căutată unde poți crea conținut în mod constant și în care poți petrece timp construindu-ți baza de urmăritorii și angajamentul. Odată ce contul are un număr suficient de urmăritori și un angajament bun, îl poți vinde altor businessuri sau influenceri care caută să obțină un avantaj la început.
Există mai multe piețe unde poți vinde conturi de TikTok. Iată câteva exemple:
- Flippa: un site web cunoscut pentru cumpărarea și vânzarea de active digitale.
- Fameswap: un marketplace pentru cumpărarea și vânzarea de conturi de social media.
- PlayerUp: un serviciu de intermediere sigur pentru transferul conturilor de TikTok.
Când vinzi un cont, pune-i în evidență valoarea prin menționarea numărului de urmăritori, a ratelor de angajament și a informațiilor care indică calitatea publicului abonat la canal.
12. Oferă mesaje personalizate
Mesajele personalizate sunt o modalitate distractivă de a te conecta cu publicul tău. Sunt și un format care poate fi monetizat cu ușurință. Urările de ziua de naștere, felicitările pentru realizări și saluturile personalizate îi fac pe urmăritorii tăi să se simtă speciali, ceea ce îi face dispuși să te recompenseze pentru timpul pe care li-l dedici.
Platforme precum Cameo au promovat acest concept, permițând influencerilor să ofere mesaje personalizate în schimbul unei taxe. Ai putea promova un cont de Cameo pe profilul tău de TikTok sau oferi mesaje personalizate direct în timpul transmisiunilor LIVE în schimbul Cadourilor virtuale. Încearcă să-ți încurajezi urmăritorii să trimită cereri pentru mesaje personalizate oferindu-le o recompensă personalizată pentru fiecare mesaj.
13. Recomandă utilizatori noi de pe TikTok

Toți utilizatorii activi de pe TikTok care îndeplinesc cerințele minime privind vârsta pot recomanda utilizatori noi aplicației în schimbul TikTok Rewards, puncte virtuale câștigate prin convingerea oamenilor să se alăture platformei TikTok, să interacționeze cu videoclipurile sale și să creeze conținut.
Recompensele pot fi convertite în sume mici de bani la o rată determinată de locația ta. Odată ce ți-ai construit câștigurile, le poți retrage în contul bancar sau contul de PayPal. În unele țări, recompensele pot fi preschimbate și în cupoane și reîncărcări mobile.
Verifică pagina de Task Rules din aplicația ta pentru a vedea punctele TikTok Rewards pe care le poți câștiga și sarcinile pe care utilizatorii recomandați le pot completa pentru puncte suplimentare pentru ei și pentru tine.
Pentru a genera un cod de recomandare pentru un utilizator nou, mergi la „Profil”, apoi fie la „Explorează”, fie la „Pentru tine”. Apasă pe bannerul TikTok Rewards, apoi pe iconița cu moneda din colțul din stânga sus al ecranului. Acolo, ar trebui să vezi un link de recomandare și cod de invitație.
După aceea, prietenul tău trebuie să introducă codul de recomandare în 24 de ore pentru a câștiga puncte de recompense pentru invitație. Când utilizatorii noi urmăresc videoclipuri prin pagina „Activitate”, ei și tu veți câștiga puncte suplimentare.
Pe măsură ce trece timpul, utilizatorii noi pot câștiga puncte și prin postarea videoclipurilor și interacțiunea cu conținutul.
Cine este publicul tău de pe TikTok?

Pentru a face bani cu ajutorul publicului tău de pe TikTok, trebuie să știi cine este acesta. Pe TikTok, utilizatorii tind să fie mai tineri. Majoritatea utilizatorilor au sub 34 de ani, iar aproximativ o treime dintre utilizatorii activi au sub 24 de ani.
Un sondaj arată că mai mulți mileniali se alătură platformei. Rețelele sociale tind să fie mai atractive pentru adolescenți la început, așa că un avantaj în adaptarea la utilizatorii mai în vârstă ai TikTok ți-ar putea oferi un avantaj mare în câțiva ani.
Nu există o abordare universală pentru TikTok, dar dacă îți înțelegi bine publicul și dacă înțelegi tendințele la nivel de platformă, poți avea o poziție bună prin care să-ți monetizezi sustenabil urmăritorii.
Pune întotdeauna conținutul pe primul loc
Partea dificilă când vine vorba de a vinde produse pe social media constă în a limita cu material promoțional pe care îl publici.
Fanii tăi înțeleg că ai nevoie de finanțare pentru a continua să creezi conținutul pe care îl iubesc. Totuși, nimeni nu vrea să urmărească un cont care se simte ca o reclamă constantă.
Acest lucru este valabil mai ales în cazul platformei TikTok, care este orientată către formarea conexiunilor personale cu publicul tău.
Utilizatorii apreciază conținutul bun, așa că ar putea ajuta să adopți o abordare în care conținutul în sine primează. În loc să începi cu propunerea de vânzare și să construiești conținut în jurul ei, creează conținutul mai întâi și lasă-l să inspire cele mai bune modalități de a-ți monetiza contul.
Aceasta este o abordare care a funcționat pentru Parade, o companie de lenjerie intimă sustenabilă care a găsit succesul când și-a promovat produsele pe TikTok către clienții mileniali și cei din generația Z. Managerul de marketing care a dus creșterea brandului Parade, Darya Dziadzenka, a descoperit rapid că cel mai eficient conținut de marketing pe TikTok este autenticitatea, adică prioritizarea importanței și a umorului, în schimbul stilului de vânzare directă și tradițională.
„Cheia succesului pe TikTok este să faci conținutul cât mai natural pentru platformă”, afirmă Darya.
Postările tale de pe TikTok ar trebui să ofere valoare publicului tău, nu doar să vândă. Un alt exemplu excelent este Partly Sunny Projects, un brand online de plante care expediază produse din California în toate Statele Unite ale Americii.
Fondatoarea Sonja Detrinidad a început businessul ca o alternativă la stresul jobului ei de zi și a apelat la TikTok pentru a surprinde procesul. Nu a durat mult pentru ca publicul de pe TikTok să se îndrăgostească de personalitatea captivantă a Sonjei. Videoclipurile sale autentice de pe TikTok se aliniază cu interesele publicului său.
TikTok-ul contribuie la succesul afacerii Sonjei datorită faptului că ea se axează pe crearea de conținut util și apreciat de urmăritorii săi. Sonja acoperă subiecte legate de grădinărit, captând efectiv atenția tipului de urmăritori care poate fi transformat în client, iar ocazional conținutul său devine viral.
Alătură-te economiei creatorilor
Creatorii nu mai sunt doar artiști. Sunt și antreprenori, persoane cu cunoștințe de marketing, vânzători, contabili, fondatori, CEO-uri și așa mai departe. În economia creatorilor, celebritățile se afirmă prin forțe proprii, prin creativitate, pasiune și dorința de a construi ceva unic.
Timpul înseamnă bani pentru artiști, iar câștigarea mai multor bani prin arta ta îți acordă mai mult timp pentru a crea. Dacă banii în sine nu reprezintă o satisfacție, cu siguranță timpul suplimentar pe care îl cumpără este. TikTok este una dintre multele platforme care oferă creatorilor abilitatea de a face bani online. Fă ceea ce știi deja să faci cel mai bine și fă bani din asta.
Întrebări frecvente despre cum să faci bani pe TikTok
Pot face bani pe TikTok?
Oricine poate face bani pe TikTok cu instrumentele potrivite și o strategie eficientă. Dacă dorești să faci bani pe TikTok, vezi sfaturile din acest articol și începe să iei în considerare care strategii vor funcționa cel mai bine pentru tine.
Cum fac creatorii bani pe TikTok?
Cei mai de succes utilizatori de pe TikTok fac bani printr-o combinație de fluxuri de venituri care pot include sponsorizări, campanii de strângere de fonduri, vânzări de produse și acceptarea de bacșișuri. Utilizatorii de TikTok pot promova și produse prin linkuri de afiliere pentru care sunt plătiți direct de către branduri.
TikTok te plătește dacă încarci videoclipuri?
TikTok nu plătește direct creatorii pentru faptul că produc și încarcă videoclipuri. TikTok oferă finanțare pentru creatori sub forma Programului de recompense pentru creatori. Plata prin acest program variază în funcție de mulți factori, precum numărul de vizualizări ale videoclipurilor, ratele de angajament și autenticitatea utilizatorilor care interacționează cu postările.
În unele cazuri, brandurile ar putea plăti un influencer foarte îndrăgit să creeze videoclipuri, dar utilizatorii de TikTok cu cele mai mari câștiguri își monetizează de obicei conturile prin multiple fluxuri de venituri. Fluxurile multiple de venituri oferă mai multă securitate, însă publicul tău este cel mai mare factor când decizi cum să faci bani pe TikTok.
Cum mă plătește TikTok pentru contul meu?
Modul de plată depinde de metoda pe care o alegi pentru a-ți monetiza conținutul de pe TikTok. În cazul vânzării de produse personalizate sau produse specifice fanilor tăi, plata se face, de obicei, prin aplicația pe care o folosești pentru monetizare, fie că este o platformă de bacșișuri, Programul de recompense pentru creatori de la TikTok, un site de crowdfunding sau propria ta platformă de magazin online.
De câți urmăritori ai nevoie pe TikTok pentru a face bani?
Numărul de urmăritori de pe TikTok de care ai nevoie pentru a face bani variază în funcție de metoda de monetizare. Pentru a te alătura Programului de recompense pentru creatori, ai nevoie de cel puțin 10.000 de urmăritori, în timp ce doar 1.000 de urmăritori sunt necesari pentru a primi Cadouri pe TikTok LIVE. Alternativ, nu există un număr stabilit de urmăritori pentru utilizatorii care sunt plătiți pentru postarea de conținut sponsorizat. Vânzarea de articole personalizate într-un magazin de pe TikTok nu necesită nici un număr specific de urmăritori.


